Poem monocrom

Când va-nceta să mai ticăie
ceasul neobosit din mine
că a-ncetat să mai țopăie
și stă în ghimpi de mărăcine?

Căci veacuri a strâns angoase
ale neobositei singurătăți
și-acum cu ventriculele roase
gând subit de a-ncărunți.

Răzbat în tot acest non sens
și plânge-n mine fiecare atom
că nu găsesc nici un consens
și-mi scriu poemul monocrom.

Reclame

3 gânduri despre ”Poem monocrom

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.