Geneza eu-ului

Eu m-am născut naintea lumii
când întregul era doar punct,
la cumpăna de vremi eram afect
când se jucau atomii primii.

Și-așa, trecând imprevizibil
în mine, prea devreme cred
când totul era încă lânced,
tumultul firii se făcea vizibil.

Mai întâi, mi s-a născut dorința
ce-și căuta sens în mintea mea
și-n cuget îmi supunea voința
că toate celea din stele vor cădea.

Iar neputința, angoasă cruntă
mă îneca mereu cu fiecare val
de o însuflețire de un fel ocultă
și-n mine trăiam doar parțial.

Tumultul firii mi-era imens
cu gânduri în tunet nestăvilit
sub șoapta inimii am plâns
că înaintea lumii m-am silit.

Pentru mine era un apogeu
și posedat de mii de temeri,
mi-am rupt iar un calcaneu
în fugile mele spre nicăieri.

Dar știu că într-o zi, voi sta
sub umbra ta ocrotitoare
iar în ordine crescătoare
te voi iubi și iarăși voi exista.

La nesfârșit până când țărâna
ce va fi fost odată inima mea,
se va răci odată cu moartea
și atunci iubiri mă vor profana.

Reclame

9 gânduri despre ”Geneza eu-ului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s